vineri, 24 august 2012

A fost odatata...


A fost odatã ca niciodatã…o prinţesã pe care o chema Lissa Dragomir. Ea era o prinţesã a moroilor, vampirii buni, calzi, care nu ucid. Si prinţesa avea o prietenã foarte bunã, pe care o întorsese înapoi din luma morţilor şi care o proteja de orice rãu.
Ele erau legate, trãind ca un suflet în douã trupuri, fiind unite de forţa spiritului.
Iar rãul era monstrous şi purta numele de strigoi, vampirii rãi, care se feresc de soare şi de locurile sfinte şi care ucid cu sânge rece. Ei vroiau sã omoare moroii, mai ales pe cei din familiile regale, dar prietena Lisei, Rose, nu era ca orice fel de prietenã, cãci era conectatã la mintea Lissei, putând sã intre în gandurile ei şi sã îşi dea seama când aceasta este în pericol.
Exista şi un prinţ…unul nonconformist, un zeu al focului cãruia nu îi era teamã sã se lupte pentru a-şi salva viaţa şi a-i proteja pe cei dragi, deşi societatea condamna asta.

Dar într-o zi, apare un hoţ care îi furã inima lui Rose. O încãtuşeazã şi o ascunde, astfel cã Rose se simte sfãrmatã în douã pãrţi: una, care îi spune sã o apere pe prietena ei cea mai bunã, cu orice preţ, iar alta, care îi spune sã meargã la stãpanul inimii ei, Dimitri.

Oare ceva face Rose acum? Va putea sã îşi pãrãseascã cea mai bunã prietenã, sau va fi condamnatã sã trãiascã tanjind dupã dragostea prinţului ei, fãrã sã o poatã vreodatã avea.

Dupa cum vedeti, am creat o noua rubirca, in care vorbim despre o anumita carte, ca si cum ar fi o poveste. Pentru primul post, am ales "Academia vampirilor", dupa cum cred ca ati observat.
Ce parere aveti?

Niciun comentariu: