vineri, 7 decembrie 2012

HUMANITAS: Sambata, 8 decembrie, ora 17, o intalnire cu Ioana Parvulescu la Libraria Humanitas de la Cismigiu

Aventură, umor şi poezia clipei trecătoare în Bucureştiul anului 1898
Toată lumea pare vinovată şi toţi au ceva de ascuns. Iar dragostea, oarbă şi imprudentă, nu ajută prea mult la limpezirea lucrurilor. Conu Costache, un poliţist elegant, pasionat de ceea ce face, trebuie să dea rapid de urma adevăraţilor răufăcători. Marile ziare rivale, Universul şi Adevĕrul, sunt implicate, fiecare în alt fel, în ceea ce se pune la cale.
Personajele principale din Viaţa începe vineri sunt prinse în noi întâmplări: escrocherii, politică, dezordine şi poveşti de dragoste care nu exclud escrocheria, politica şi dezordinea. Le leagă un singur lucru: obsesia pentru viitor. Fiindcă, dacă aşezi în altă ordine cifrele secolului XIX, dai, cu totul pe neaşteptate, de secolul XXI.
Într-o singură săptămână, începând de luni, 23 februarie, şi până duminică, 1 martie, Capitala e zguduită de o mulţime de evenimente. Şi totul porneşte de la o conferinţă ştiinţifică ţinută la Ateneu de un doctor tânăr şi ambiţios.


IOANA PÂRVULESCU este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde predă literatură română modernă, şi a fost timp de 18 ani redactor la România literară. A iniţiat şi coordonat la Editura Humanitas colecţia de literatură universală „Cartea de pe noptieră“. Pasionată cititoare de documente de tip jurnal, memorii, scrisori şi ziare din care reface lumi pierdute, a scris mai multe cărţi de eseuri, reeditate de mai multe ori, între care Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003), În intimitatea secolului 19 (2005), Cartea întrebărilor (2010). Preocuparea autoarei pentru Caragiale s-a concretizat în două eseuri: În Ţara Miticilor. De 7 ori Caragiale (2008) şi Lumea ca ziar. A patra purere: Caragiale (2011). Romanul Viaţa începe vineri (2009) a apărut în 2011 şi în traducere suedeză.



Niciun comentariu: