vineri, 7 decembrie 2012

Recenzie: Sange satanic si Ani cu alcool si sex de Cristina Nemerovschi


Iniţial a vrut sã fac douã recenzii diferite, una la “Sȃnge satanic” şi alta la “Ani cu alcool şi sex”, ȋnsã dupã ce am terminat volumul doi am realizat cã ȋmi e greu sã le despart, pentru cã se ȋmbinã ca douã piese de puzzle perfecte, fãrã discrepanţe şi sunt greu de separat, aşa cã voi scrie despre ambele volume ȋntr-o singurã recenzie.

Aşadar, faceţi cunoştiinţã cu M.: un tip care ascultã black metal, e ateu şi bisexual. Bea ȋn fiecare zi şi se drogheazã ȋn fiecare sãptãmȃnã. O sã ȋl urȋţi. Sau o sã ȋl iubiţi. Sau ambele. O sã spuneţi cã e un porc misogin. Pãi, chiar e. Dar e “cea mai tare fiinţã care a existat vreodatã.”

Viaţa lui e diferitã, complicatã, amuzantã uneori şi foarte greu de descris. El trãieşte liber, aşa cum ȋi place, fãrã nici cea mai micã dorinţã de a se adapta normelor sau cenzurii sociale. Are o iubitã, pe R., o fiinţã la fel de minunatã ca şi el, ȋnsã ȋn momentul ȋn care apare B., un puşti simpatic şi inteligent, M. ȋncepe sã se ȋndrãgosteascã şi de el. Ȋn viziunea lui, lucrurile sunt destul de simple: poţi iubi mai multe persoane, indiferent de sex, ȋn acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate, iar asta nu ȋnseamnã cã una dintre aceste persoane este mai puţin iubitã sau mai jos ȋn clasament, pentru cã nu existã un clasament. 

Sunã bine ȋn teorie, nu? Aproape aplicabil. Doar cã, din pãcate, gelozia animalicã, ce nu vine niciodatã singurã, ci cu prietenele ei, furia şi rãzbunarea, este o caracteristicã a tuturor oamenilor şi poate ucide şi cele mai frumoase iubiri. Iar apariţia lui D. ȋn peisaj, sora mai micã a lui R., nu simplificã deloc lucrurile.

Vor reuşi cei patru sã treacã peste aceste sentimente şi sã demonstreze cã sunt cu adevãrat fiinţe superioare, sau se vor lãsa acaparaţi de ea? Citiţi şi veţi afla.

Prima parte din “Ani cu alcool şi sex” ne prezintã un M. care abia a ȋmplinit 18 ani, cu un caracter, dacã nu ceva mai tolerant, atunci cu o urã mai reudusã faţã de oameni, mai curios, mai prietenos, care se ȋntreabã “cum?”, “de ce?” cȃnd vine vorba de oamenii pe care ȋi dispreţuieşte. Este mai naiv, cu precizarea cã naiv ȋn lumea lui M. ȋnseamnã cu totul altceva decȃt ȋn lumea noastrã.

Ȋncepem sã ȋnţelegem cum fiecare dintre lucrurile care s-au ȋntȃmplat atunci l-au transformat ȋn persoana de acum.

“Ani cu alcool şi sex” aduce ȋn plus ceva la care nu m-aş fi aşteptat: perspective Elei, iubita lui M. de la vremea aceea. E interesant de citit şi dovedeşte (mã rog, nu mie, eu eram deja convinsã) talentul scriitoarei şi capacitatea sa de a scrie din perspectiva oricãrui tip de personaj.

Au fost ȋn ambele cãrţi pasaje la care am rȃs cu lacrimi. Ȋn “Sȃnge satanic”, acesta e pasajul meu preferat:
“Uite, facem aşa atunci: nu dau niciun ban, dar ȋn schimb, o sã-i iau eu un cadou, ceva ce cred cã i se potriveşte.”
(…)
“Ar fi bine ca pe lȃngã cadoul propriu-zis şa ȋi iei şi un buchet de flori. Ai putea sã ȋi iei 23 de trandafiri gen.”
Sau o maşinâ, gen. Gen. Pula mea, gen. Să vă fut ȋm gură de “jurnalişti” retarzi, gen.
“A, şi cel puţin mie aşa mi se pare corect, i-ai un cadou care să se apropie de suma pusă de fiecare, adică două milioane jumate gen.”
Bine, gen. O să-i iau o pulă, gen, da’ nu ştiu unde găsesc aşa ieftin.
(…)
Mă uit ȋn portofel, am şase milioane, bani căcălău, totuşi nu cred că am să-i cumpăr ecva scump, pentru că e o dobitoacă şi decât să-i cumpăr ei o ţoală sau un căcat de bijuterie, mai bine ȋi cumpăr lui R. gen, fiindcă o iubesc. Mai beau o bere. Parcă mi se face puţin foame. Pula mea, ia să mănând o pizza gen. Cer pizza şi ȋncă o bere. Termin de mâncat şi mi-e prea lene să merg după cadou, aşa că mai cer o bere. Plătesc şi plec. Gen."

Ȋn “Ani cu alcool şi sex”, am rȃs pe sãturate la scena asta:

“Se urcã A., o ia ȋn braţe pe Ana. Maşina e superfull deja. Ela, cãţeaua, mȃrȃie de jos, fiindcã e ȋnghesuitã.
“Hai, coaie, bagã-te”, ȋmi zice A.
Ȋntre A. şi portierã nu mai e pic de spaţiu.
Mã bag pe jumãtate ȋn maşinã, stau de fapt ȋn braţe la A…
“Hai sus” ȋi zic Elavacii.
Dar Elavaca e genul care refuzã sã cãlãtoreascã light. Ȋnainte sã-şi urca fundul voluminous ȋn maşinã, aruncã toate punguliţele ȋnãuntru. Ela, cȃinele, mȃrȃie nemulţumitã, fiindcã e lovitã ȋn cap. Se urcã, ȋn sfȃrşit, şi Elavaca, pe mine.
Gagica din capãtul celãlalt al banchetei stã mai mult urcatã pe cȃine, gagica de lȃngã ea ȋl ţine, fãrã sã vrea, ȋn brate pe A., pe trei sferturi, A. o ţine ȋn braţe pe Ana, care, din fericire, e micuţã şi nu prea ocupã spaţiu, A. mã ţine ȋn braţe pe mine, care o ţin pe Elavaca, care e grea ca dracu’. Toţi ţinem, peste feţe, peste capete, peste tot, aruncatem punguliţele Elavacii.”
“Sper sã nu ne opreascã Poliţia” zice tipul de la volan.”

Faza asta mi-a amintit de o ȋntȃmplare de acum cȃţiva ani; eram cam tot atȃţia ȋn maşinã şi am trecut pe lȃngã un echipaj, la care unu’ din nou zice:”mai are sens sã ȋmi pun centura?”. Eram ȋn Spania, acolo e obligatoriu sã porţi centurã şi dacã stai pe bancheta din spate.

Revenind la carte, finalul romanului “Ani cu alcool şi sex” ni-l aratã pe M., ȋn anul 2012, la doi ani dupã acţiunea din “Sȃnge satanic”, vedem ce oameni au rãmas ȋn viaţa lui, nu ştim exact cum sau de ce, trebuie sã gȃndim singuri, sã ne punem ȋntrebãri şi sã ne dãm rãspunsuri, aşa cum ne-a ȋnvãţat primul volum.

Terminȃnd de citit şi volumul doi, am ajuns la concluzia cã unii oameni sunt fãcuţi sã rãmȃnã ȋn viaţa noastrã, pentru cã ne definesc.

 E frustrant ca o persoanã sau mai multe sã ne defineascã, pentru cã ni se pierde din originalitate. Din punctul meu de vedere, originalitatea e supraevaluatã. Nu e important sã faci ceva ce nu a mai fãcut nimeni, ci sã faci ceea ce simţi, ȋţi doreşti sã faci, te reprezintã.

Ȋn orice caz, oamenii ãsţia pleacã, dar revin ȋntotdeauna, indiferent cȃte şuturi le-ai da. Ȋţi iei şi tu porţia de şuturi de la ei, mai ȋnveţi ceva, poate mȃine vei uita ce ai ȋnvãţat, dar ei vor fi acolo, sã te ȋnveţe iar şi iar.
Cred cã uneori nu ȋnţelegi dintr-o carte ceea ce a vrut autorul sã spunã, ci ceea ce ai nevoie sã vezi şi sã pricepi ȋn momentul ãla. Eu aveam nevoie de motive sã pãstrez ȋn viaţa mea oameni care ȋmi fac atȃt bine, cȃt şi rãu, vroiam sã gãsesc argumente pentru asta; cȃnd am terminat cãrţile am realizat cã nu am nevoie de niciun argument, ei sunt acolo şi gata.

Ce am mai ȋnvãţat eu din aceste douã cãrţi este cã e bine sã fii altfel, nu neapãrat ca M., dar, ȋntr-o societate care ȋncearcã sã te manipuleze, sã te transforme ȋntr-o pãpuşã de cearã şi sã te modeleze dupã bunul ei plac, sã fii altfel e chiar…nobil.

Mi-au plãcut foarte mult aceste cãrţi, am adorat stilul ȋn care sunt scrise, caracterul lui M., pentru care totul e prea simplu şi prea complicat ȋn acelaşi timp, acţiunea, care mã surprinde schimbȃndu-şi cursul, am iubit şi am savurat totul.

Eu nu plȃng la poveştile de dragoste care se terminã prost. Bine, nu prea citesc asemenea poveşti, dar mã rog, dacã ȋmi ajung ȋn faţa ochilor, nu mã impresioneazã. Daţi-mi “Adio, Ringo” sau orice altã poveste tristã  cu cȃini şi plȃng pȃnã inund apartamentul. Dragostea e frumoasã atunci cȃnd cel puţin unul dintre participanţi nu e om.
Vã spun asta pentru cã a fost un fragment din “Ani cu alcool şi sex” care aproape m-a fãcut sã plȃng. Eram ceva de genul:
 
Adevãrul e cã personajele sunt atȃt de…reale! Şi nu doar personajele, ci locul acţiunii, povestea, totul, te face sã trãieşti fiecare moment al cãrţii la intensitate maximã.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Oh, se "simte" ca ti-au placut foarte mult cartile. Atat de mult incat pasiunea ta ma invaluie si ma convinge si pe mine: sa citesc , sa traiesc si sa invat din aceasta aceaste carti (cu mentiunea: in felul meu propriu).