Viața
Annei luase o întorsătură neașteptată de când plecase de acasă. Dacă se putea numi casa, ar fi adăugat
Anushka. Însă da, locul ăla liniștit în care putea citi în voie, locul ăla unde
doamna V îi aducea cate o ceașcă de ceai când nu se simțea prea bine, locul unde
nu exista moarte..era casa ei.
Acum lumea părea
să se prabușească peste ea și nici doamna V nu era acolo ca să o liniștească.
Lumea nu mai avea sens, lucrurile o luaseră razna și nici măcar Anushka nu mai
exista în mintea Annei. Totul de când, fosta iubită a lui Marco, Jane, a vrut
sa o omoare. De ce ar fi vrut asta? De ce nu putea sa aibe o viață normală? De
ce nu putea să scape de tot și să moară chiar ea. Poate lucrurile ar reveni la
normal...
Anna stătea
ghemuită lângă peretele din cameră și plângea privindu-l pe Daniel ce zăcea
nemișcat pe covorul plin de sânge închegat. Dârele de sânge de la bărbatul împușcat
de Anna începeau să prindă un miros specific, de nesuportat. Cel a cărui viață
fusese furată de Anna, avea în jur de 40, 50 de ani și aparent lucra la acest
hotel. Îmbrăcat modest, pantaloni și o cămașă simplă, nu părea că ar avea prea
mulți prieteni. Gândul acesta o liniști puțin pe Anna. Poate nu îl caută nimeni prea curând, își zicea ea în timp ce încerca să îl mute din
drum. Slabe șanse. Era mult prea greu. În final, se prăbuși lângă cele două cadavre.
Trecuseră 3 ore
de când Anna stătea așa, cu capul în mâini, tremurand și scotând sunete din ce
în mai ciudate. Când telefonul vibră pe parchetul de langă bărbatul mort, Anna nu
mișcă. Al treilea apel o făcu totuși să își ridice capul. Rimelul i se
prelinsese pe obrajii albi, lacrimile uscate erau lipicioase pe fața ei, iar parul
negru care întotdeauna îi cădea îngrijit pe umeri, acum era doar o doar o claie
încurcată.
Întinse mâna
spre telefon și scoase un mic țipăt.
Avea degetele pline de ghemotoace de păr
și sânge. În același moment își aduse aminte de durerea din scalpul ei, dupa ce
aproape își smulsese tot părul din cap. Tremurand a luat telefonul și a
răspuns.
“Anna,
Slava Domnului! Esti acolo? Anna, ce se întâmplă? Pleaca
de acolo, mă auzi? Pleacă cât poți de repede!”
o îndemna Marco de la celalalt capăt al firului.
Fără
să se dezmeticească prea mult, Anna se ridica în picioare. Închise însă
telefonul privind stupefiată camera hotelului. Aceasta nu arată la fel cum era
acum 3 ore când se prabușise suspinand. Peretii erau zgâriați, tapetul fiind și
el smuls cu cel mai mare dispreț față ornamentele în stil Victorian ce încercau
să imite, draperiile erau trase, mica veioză de pe noptieră era
spartă la picioarele ei, ceea ce îi provocase mici zgârieturi, cearceaful era murdar de sânge și rupt iar
perna arată ca după o bataie zdravană cu perne…
Însă nu era așa. Anna aproape
înnebunise și nici măcar ea nu își amintea ce facuse.
-
Dora
Pentru a citi tot ce s-a scris pana acum in cadrul proiectului, click aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu