duminică, 28 iulie 2013

Recenzie: Declaratia Gemma Malley

Numele meu e Anna. Numele meu e Anna şi n-ar trebui să fiu aici. N-ar trebui să exist. Trăiesc însă. Nu e vina mea că sunt aici. Nu am cerut eu să mă nasc. Nu înseamnă însă că, dacă exist, e bine. M-au prins din vreme, ăsta e semn bun. Oricum, aşa spune doamna Pincent. Ea conduce Grange Hall.Ii spunem Matroana Casei. Grange Hall e locul unde trãiesc eu. Unde oamenii ca mine sunt crescuţi pentru a deveni Folositori- “partea bunã dintr-o situaţie rea”, spune doamna Pincent.

Intr-un viitor distopic, omenirea a gasit calea spre nemurire. Medicamentele pentru Longevitate ii feresc de orice boala si stopeaza imbatranirea. Insa planul lor de a trai vesnic are o fisura: daca nimeni nu moare, dar copiii continua sa se nasca, nu va mai exista loc pe Pamant pentru toti.

Asa a aparut Declaratia, care le interzice oamenilor care iau medicamente pentru Longevitate sa aibe copii. Doar familiile de Neoptanti(cei care spun Nu Longevitatii) au voie sa aibe copii. Un copil, de fapt. O viata pentru o viata.

Nelongevitatea nu era prea popularã.
-Neoptanţii sunt priviţi cu suspiciune, spunea domnul Sargent. Cine ar vrea sã moarã, doar pentru a avea un copil, când nici mãcar nu ştii dacã acesta va fi bun sau rãu?
Desigur, mai erau şi oameni egoişti şi criminali, care cu toate cã nu erau Neoptanţi fãceau totuşi copii, care sugeau resursele natural ale omenirii şi distrugeau ceea ce aparţinea oamenilor Legali.

Anna este un Surplus. Parintii ei au incalcat Declaratia dandu-i viata si au ajuns la inchisoare, iar ea a fost capturata si adusa la Grange Hall, unde a fost invatata ca existenta ei este o rusine, ca parintii ei sunt niste criminali pe care trebuie sa ii urasca, iar ea nu are niciun drept si e norocoasa ca e inca in viata.

Nimic bun din această lume nu există pentru tine, continuase să ţipe la Anna şi să o pălmuiască. Cunoaşte-ţi locul, Anna! Eşti un nimic şi nimic nu ţi se cuvine.

Anna isi cunoaste locul. E umila si munceste din greu pentru a ajunge un Bun Pretios. Atunci va fi trimisa in casa unui Legal, pentru a lucra ca menajera. Singurul lucru la care sunt buni Surplusii este munca fara beneficii, sunt facuti sa fie sclavi si ar trebui sa fie recunoscatori pentru asta, asa a fost invatata.

Insa viata ei se schimba atunci cand apare Peter. El a fost capturat recent si adus la Grange Hall. Nu e indoctrinat, la fel ca restul Surplusilor. El a trait in lumea de Afara si, mai mult, sustine ca ii cunoaste pe parintii Annei.

Pãrea atât de plin de încredere, de energie şi de curiozitate. Asta o intriga şi o enerva. Surpluşii erau pregãtiţi sã fie pasivi, supuşi, şi numai licãrul din ochii lui Peter o fãcea pe Anna sã simtã cã privea ceva la care nu trebuia sã se uite, ca şi cum era atrasã într-un vârtej şi suspecta cã acest curent putea fi prea puternic, mai ales cã era conştientã cã nu ştie sã înoate.

Viata la Grange Hall e dura. Oricine nu se supune este pedepsit, lovit, infometat, privat de caldura sau inchis in pivnita. Peter le traieste pe toate pe pielea lui, insa continua sa ii spuna Annei povesti despre parintii ei, sustinand ca a venit aici sa o gaseasca si sa o aduca inapoi la ei.

Anna nu stie ce sa creada. Nu isi poate imagina o alta lume decat Grange Hall, iar doamna Pincent i-a spus ca parintii ei sunt niste criminali. Anna o admira pe doamna Pincent si face orice ca sa ii intre in gratii, pe cand Peter o sfideaza pe Matroana Casei, primind pedeapsa dupa pedeapsa.

Ce se intampla cu Surplusii care nu pot fi indobitociti? De obicei, ei sunt capturati de mici, mintile lor fiind usor de modelat, iar creierele usor de spalat. Dar cand un Surplus ca Peter ajunge la Grange Hall la varsta de 14 ani, e prea tarziu ca el sa fie educat, indiferent cat de dur ar fi tratamentul care i se aplica. Si daca un Surplus nu isi poate indeplini datoria de Surplus, si mai mult, creeaza probleme si poate sadi ideea de revolutie in mintea altor Surplusi, el e o mare problema si trebuie Suprimat.

Mi-a placut foarte mult cartea asta. De obicei, ma enerveaza cartile scrise la persoana a III-a, mi se pare ca pun un fel de bariera intre cititor si personajul principal, nu te lasa sa te apropii. Nu e cazul aici.

E exact genul de carte pe care il cautam eu: cu multa actiune, dar care pune cititorul pe ganduri, nu trece asa, ca si cum nu ar fi fost, atunci cand ajungi la final.

Cu toate ca ideea Declaratiei e logica, tratamentul Surplusilor e inuman. Si simplul fapt ca sunt numiti asa e inuman. In viitorul prezentat in carte, oamenii ii urasc pe copii, dar ii urasc la o asemenea intensitate, ca e cutremurator, ti se face pielea de gaina cand citesti.

Insa, cu toate ca societatea s-a dezumanizat, din punctul meu de vedere, cei care incalca Declaratia si fac copii sunt la fel de vinovati. De ce? Pentru ca ei sunt constienti de societatea in care traiesc si stiu la ce riscuri se supun, atat pe ei, cat si copilul. Stiu ca acel copil va ajunge un sclav, care va suferi toata viata, crezand ca este un nimic, daca va fi prins. Si mai stiu ca e foarte posibil sa fie prins.
E ca si cum ai suferi de o boala si stii ca daca faci un copil exista sanse de 50% ca el sa mosteneasca acea boala. Multi parinti risca. Eu nu as face-o. Mi se pare egoism. De ce sa risc sa condamn pe cineva la durere si suferinta, doar ca sa satisfac o dorinta a mea, personala?

Parintii Annei sunt de doua ori condamnabili, in ochii mei: adica, ai un copil, care a fost capturat si e prizonier la Grange Hall si mai faci inca unul? De ce, pentru ca e nevoie de "sange proaspat" ca sa sustina o viitoare revolutie, pentru ca tinerii sunt necesari cauzei. Asta imi suna ca "pentru binele majoritatii".

In fine, la final, ei explica ce si cum, care le-au fost planurile, dar tot mi se pare ca au riscat prea mult, si au riscat vietile copiilor lor, dovada fiind suferinta Annei.

Concluzie: O carte frumoasa, care in mod cert merita citita.

Sincer, imi e teama sa citesc urmatoarele volume. As fi preferat ca asta sa fie finalul, pentru ca a fost atat de bine structurata cartea, si n-as vrea sa fiu dezamagita de volumul doi.

p.s.: v-am pus mai multe variante de coperte.  Imi place ca cei de la Rao au pastrat ideea cu fluturele, pentru ca este un simbol puternic in carte.

Coperta mea preferata e cea din dreapta.

4 comentarii:

meduza spunea...

Uau! Frumoasă recenzie, nu știam de cartea asta și mă bucur că n-am trecut cu vederea peste postarea asta. Mi se pare o carte interesantă, deși distopiile sunt deprimante, pentru mine. :) Să știi că și eu sunt de acord cu tine. Nu aș putea să îi fac asta copilului meu, știind ce o să i se întâmple. Aș prefera să nu fac și punct.

Anonim spunea...

Si mie mi-a placut romanul. Pacat ca editura nu l-a promovat indeajuns si nu stie nimeni aproape de el.... :(

Anonim spunea...

e superba cartea asta! m-a facut sa plang :o3

Anna Maria spunea...

Am citit cartea in cateva zile si momentan e preferata mea.Merita citita si o recomand din tot sufletul.